Astra Giurgiu: „Narcis Răducan a introdus în contractul lui Bumba clauze neagreate de clubul nostru”

Astra Giurgiu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul Astra Giurgiu a postat, miercuri, pe site-ul oficial, un comunicat de presă prin care îl acuză pe fostul președinte executiv Narcis Răducan că ar fi introdus în acordul de transfer al mijlocașului Claudiu Bumba de la ASA Târgu Mureș clauze neacceptate de gruparea giurgiuveană.

„Domnul Narcis Răducan (în prezent președinte al clubului A.S.A. Târgu Mureș) a acționat în afara înțelegerii scrise dintre părți, introducând în acordul de transfer clauze neagreate de clubul nostru. Una dintre aceste clauze este nulă de drept, deoarece încalcă prevederile Regulamentelor FRF și FIFA, consecință fiind nulitatea actului respectiv, care nu a fost înregistrat la clubul nostru. Acestea au fost motivele pentru care reprezentantul legal al clubului nostru nu a putut semna acordul de transfer (domnul Răducan a semnat fără a fi împuternicit în acest sens). Am transmis poziția noastră clubului cedent, împreună cu intenția de a încheia un acord valid, care să poată fi înregistrat la LPF, dar ne-am lovit de un refuz. Concluzia acestor susțineri este, din punctul nostru de vedere, că AFC Astra nu se află în situația de a nu respecta o înțelegere, aceasta nefiind finalizată printr-un act valid, care să producă obligații juridice și financiare”, se arată în comunicatul AFC Astra Giurgiu.

Gruparea giurgiuveană precizează că Narcis Răducan nu avea dreptul de a angaja prin semnătură obligații de natură juridică și financiare în perioada în care a activat la Astra Giurgiu: „Este adevărat că AFC ASTRA a fost interesată de jucătorul Bumba și a încheiat un acord de principiu cu clubul cedent, în data de 09.01.2015, înregistrat la registratură și asumat prin semnatură și de către ASA Târgu Mureș, urmând ca, ulterior, să se încheie acordul de transfer, pe tipizat FRF. Dl. Narcis Răducan, președinte executiv, la acel moment, nu avea drept de a angaja prin semnătură proprie obligații de natură juridică și financiare, în numele clubului nostru (el era obligat să le prezinte conducerii clubului și singurei persoane care poate angaja juridic, prin semnatură, clubul AFC Astra, domnul Ioan Niculae – conform Hotărârii AGA, comunicată către FRF cât și actelor depuse la Liga Profesionistă de Fotbal)”.

Conducerea grupării Astra Giurgiu menționează faptul că în cazul în care nu se va ajunge la o soluție agreată de comun acord între cele două părți, își rezervă dreptul de a-l acționa în instață pe Narcis Răducan. „Dacă în urma acestor fapte nu se va putea ajunge la o soluție agreată de comun acord, clubul AFC Astra va acționa în instanță pentru a repara prejudiciile, atât financiare cât și de imagine, care au fost sau vor fi cauzate de acțiunile dl. Narcis Raducan”, se mai arată în documentul citat.

Clubul ASA Târgu Mureș a anunțat marți pe site-ul oficial că mijlocașul Claudiu Bumba va reveni la 15 februarie la formația pregătită de Liviu Ciobotariu, după încheierea stagiului de pregătire din Antalya al reprezentativei divizionare, întrucât Astra Giurgiu nu a respectat clauzele contractului de transfer al fotbalistului.

Claudiu Bumba, 21 de ani, a semnat la 11 ianuarie un contract valabil pentru trei ani și jumătate cu gruparea Astra Giurgiu, jucătorul efectuând stagiul de pregătire din Turcia cu formația giurgiuveană.

Bumba a evoluat în prima parte a campionatului în 15 jocuri oficiale pentru echipa din Târgu Mureș, marcând de trei ori.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au primit vestea calificării
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×